Eram fericiti! Cantam, alergam, picam, ne murdaream, ne ridicam, radeam, ne fugaream din nou. Ne cataram in copaci, strangeam nuci, mancam dude, furam rosii si capsuni, vindeam flori si corcoduse. Jucam ascunsea, matza, “razboi” si ne faceam baza. Decojeam crengi de “ploaie de aur” si ne faceam sfori cu care ne legam de stergatorul de langa centrala. Ne bateam cu apa, ne certam, ne suparam, dadeam o tura prin cartier si cand ne intalneam la garaje ne impacam si dadeam un fotbal. Fugeam de Puiu ca era rau. Ne trimiteau dupa paine dar jumate o mancam pe drum. Tot de la burutaria “Dana” ne luam covrigi cu sare, si de la “Perla” napolitane si guma. Nu voiam sa mergem acasa, stateam pana seara tarziu la roata, la nisip sub nuc sau la cei trei corcodusi. Stiam tot ce misca. Eram doar noi.
Povestea a tinut cativa ani. Apoi am inceput sa aflam ca lucrurile aveau sa se schimbe. Nu ne mai intalneam zilnic. Unii plecasera, altii nu mai ieseau. Ne intalneam rar. Ne-am facut prieteni noi…am uitat de Noi. Cu timpul nu ne mai vorbeam. Unii nici nu mai salutau. Ne luam lumea in cap si ne prosteam. Credeam ca ne facem mari si tari insa ajungeam mari si tare prosti. Pierdeam sensul oricarui lucru frumos. Pierdeam suflete, faceam troc cu ele, voiam sa le schimbam. Iar acum regretam si le vrem inapoi. Ne e dor de Sandra si de Sebi, de Anduta si Aio, de Tzumpi, de Dana si Miha, de Tudor, de Flavia si Hoho, de Marilya, de Ionu.
Insa roata nu mai e, nisipul e plin de buruieni, pomii sunt scorojiti, nu mai pune nimeni rosii sau capsuni. Brutaria “Dana” nu mai exista, “Perla” s-a facut curatatorie, centrala s-a desfiintat si ea. Nu se mai aud claxoane de tzoagle, nu se mai aud rasete seara tarziu. Puiu e si el baiat bun insa unii nu au apucat sa afle. Cartierul e imbatranit. Au ramas doar bunicii…unii.
Totusi e liniste, e verde, e frumos, e plin de amintiri. Imi pune un zambet sincer pe buze de fiecare data cand sunt acolo, imi incarc sufletul. E ca si casa mea, e ca si casa lor...a fost lumea noastra!
Doamne, imi e atat de dor de vremurile alea si de noi atunci! Cu totii am crescut. Mari, frumosi, destepti si atat de departe unii de altii. Ne intalnim din cand in cand doi cate doi si depanam aminiri. Stim insa ca nu va mai fi niciodata la fel ca atunci cand eram cu adevarat liberi. Am crescut, suntem aproape oameni mari, asa cum spuneam ca vom fi atunci cand stateam in nucul de la nisip. E frumos si greu asa, multe din visele noastre s-au implinit si multe au fost uitate pentru altele mai bune sau mai realiste. Auzim cate ceva despre unii sau altii din vechii nostri prieteni si ne minunam. Cine ar fi crezut ca Anda va fi singura, departe in alte tari? Ca Aio si Ionu vor fi asa irezistibili pentru fete? Ca Flavia va aveam masina ei si o va conduce spre facultatea de stoma in fiecare zi? Ca Danuta va fi mai mereu plecata prin tari straine? Ca Miha a crescut si ca bea bere? Cine s-a gandit ca Tudor va fi vreodata mare si ca nu va mai trece asa des pe la bunici? Ca Horatiu va fi putin prea cool pentru noi ceilalti, dar va tine legatura cu prima lui iubita, Carmen, care s-a facut si ea mare si frumoasa. Si are acelasi tatuaj ca si sora ei, care e si ea mare? Si Tzumpi care face break-dance si care e la fel de nebun ca atunci, doar ca mult mai mare. Sunt altii despre care nu mai stiu nimic. Cum e Traian, prima mea mare iubire. Am auzit ca e cu cineva de mult si ma bucur pentru el. Cred ca e fericit.
RăspundețiȘtergereUneori ies afara, in gradina din spate, atat de departe de tara mea si de voi toti, si ma gandesc la copilarie. Zambesc trist in timp ce tigara isi face efectul. Am crescut.
uaaaai Sandra, l`am vazut saptamana trecuta pe Traian:D la tine m`am gandit. as fi vrut sa ne intalnim sa povestim dar esti si tu plecata...mai vreau o vara ca asta care a trecut:D
RăspundețiȘtergere