Incaperea mare avea un aer calduros si linistitor, intocmai vremii de afara. Domnea un parfum placut, amestecat, de apa de colonie si sapun de casa. Cateva piese de mobilier dichisit, pompos, un covor persan imens cu ciucurii pieptanati, doua tablouri deasupra mesei mari acompaniate de prea multe scaune, si de partea cealalta un divan acoperit cu o cuvertura inflorata, deasupra caruia atarna un al treilea tablou, mare, cu rama increstata, extravaganta. In fata divanului, o masa rotunda cu un mileu crosetat anume, si la perete doua fotolii cu covorase asortate, apoi usa cu perdea alba, fina, cu un rand de dantela. Geamurile duble, interminabile, cu draperia visinie calcata, ocupau aproape un perete intreg, cel mai mare de altfel. Razele soarelui se proiectau inauntru, luminand in exces camera, iar prin geamul deschis patrundea inauntru caldura inabusitoare de afara. Vantul parea sa fie prezent, caci ramurile marului se miscau, insa probabil era prea cald ca sa se poata face simtit. Mai exista o usa care dadea intr-un balcon inchis cu sticla, draperii albastre cu motive, un dulap cu acte si papuci, si sarmele de care atarnau rufele proaspat spalate.
In fata geamului, cu ochii atintiti spre norii lipsa, si fredonand cantecul greierilor, statea parca pierduta in alta lume. Ajungea putin peste pervazul geamului, avea parul inele, saten, ochii caprui si fata durdulie. Buzele ii ardeau si obrajii ii erau rosii, in ton cu fusta satinata de mac pe care o purta. In mana tinea o perie galbena de forma ciudata, de care parca uitase.
Usa camerei sa deschisese si inauntru pasi Doamna. Purta un sort de bucatarie, slapi de casa, un batic rosu spalacit cu buline, si un zambet radiant pe fata. Avea in mana o tabla, cu urme de faina, pe care era intinsa o foaie de viitori taietei. "Sa nu ciugulesti prea mult de aici, ca o sa te doara stomacul!" spuse cu un glas domol, fixand copila cu niste ochi luminosi, dupa ce aseza tabla pe masa mare din colt. Era tunsa scurt, cu parul grizonat, si tente de pioctanina. Imbujorata mereu, plina de viata si povesti, era curioasa ca un copil nesatisfacut de raspunsuri. Un adevarat maestru in demonstrarea expresiei "ca la mama acasa" cand venea vorba de bucatarie. Tinea socoteala la toate si la tot, inclusiv la evenimentele siropoase din viata sarmanei Maria. Era colectionar, si isi facuse un tel din asta. Avea bine puse la punct seturi de covoare, cearceafuri, tacamuri, si orice lucruri cu trebuinta intr-o casa de om, toate in dublu exemplar. Vana mereu cele mai bune momente, nu concepea sa stea macar o clipa degeaba si era la curent cu orice. Statea seara in balansoar si motaia, elaborand in gand planuri pentru a doua zi. Avea ceva special, in afara de rasul delicios, ceva ce copila nu putea intelege, dar care o speria si o facea sa impuna o oarecare bariera de contact; tocmai din cauza acelei necunoscute, nimeni alta decat dragostea. Indragostita de viata si de cei de langa ea, Doamna stia sa imparta zambete si tinerete pentru toata lumea.
Imediat ce parasi incaperea si usa se inchise la loc, copila ramasa din nou singura, sari de la geam si ataca foaia subtire cu margini care se cereau indreptate. Moflaind aluatul se intoarse la geam, de data aceasta cu doi pasi mai la dreapta, in fata toaletei. Lasa peria intr-un sertar si dupa ce mai cotrobai putin se ridica si incepu sa se invarata in fata oglinzii. Ii placea tare mult oglinda aceea ovala, cu rama pretioasa de lemn lucrat special la fabrica de mobila, ca restul pieselor. Petrecea ore in sir acolo, pieptanandu-se, inventariand sertarele si toate dulapurile sau dansand. Se pierdea intre materialele colorate, de diverse texturi, aduse din Turcia, din care isi croia in minte o multime de hainute. Insa nu asta era incaperea ei preferata.
La capatul holului in forma de "L", pe care pasii erau precis acompaniati de ticaitul ceasului mare cu cuc, se afla fata in fata cu o masina veche de spalat, o usa care scartaia vesnic, luptand cu parchetul umflat. O incapere mai mica, mai intunecata, burdusita de un mobilier grosolan, doua fotolii, pe jos un covor persan cu aceeasi ciucuri pieptanati, si alte cateva facute sul si invelite in panza alba, ascunse dupa usa. O canapea extensibila, grea, dar cu asternuturi de noapte moi si calduroase. Un fel de fortareata, un adapost, un loc secret, retras si sigur, incaperea era pe placul ei. Dar o alta cauza e necesar de evidentiat, Domnul care se odihnea pe canapea ascultand radioul portabil, la volum maxim. Lasa impresia de om rigid, vorbea serios, isi spunea parerea de fiecare data sincer si direct, era categoric, fara sa lase loc de interpretari si trebuia ascultat intocmai. Insa ochii il tradau. Ridurile fine din coltul ochilor se strangeau in buchet cand zambea, chipul ii era luminat si vesel, avea parul rar si pielea capului ii lucea.Purta niste pantaloni bleumarin de trening, un maieu alb din bumbac, ca sita, si tinea aproape o basca de catifea raiata crem. Isi pregatea constiincios in fiecare seara camasa pentru a doua zi, si avea in dulap un morman de batiste calcate si impachetate perfect, de catre Doamna. Iesea zilnic la plimbare in parc, unde se intalnea cu aceeasi oameni, citea aceleasi ziare, facea aprovizionari de la aceeasi alimentara. Scria frumos, si se preocupa de educatia copilei, avand rabdare nespusa cu tabla inmultirii. Avea circulatia periferica proasta, fapt pentru care beneficia aproape in fiecare seara de un masaj minutios la palme.
Spionand din usa, copila fu detectata si primi numaidecat sarcina previzibila: "Du-te si roag-o pe buna-ta sa iti dea un pahar cu apa pentru mine, te rog." Era vesela, intra in atributiile ei sa livreze paharele cu apa si sa le inapoieze la bucatarie. Nu avea stare, fugea de colo colo toata ziua, si abia astepta sa treaca ora doua, sa iasa la joaca dupa masa. Pana atunci, trebuia sa isi ocupe timpul. Intr-o a treia incapere, de dimensiuni mijlocii si destul de intunecoasa la randul ei era pozitionat strategic un televizor micut, modern. Balansoarul Doamnei, o comoda de asemenea extensibila, o biblioteca impresionanta cu randuri duble, un dulap greoi si o vitrina cu bibelouri. Hutuindu-se cu telecomanda tinuta bine in mana, o fetitia cu parul castaniu, drept, privea prin niste ochi verzi desenele preferate cu apa neagra. Avea tenul deschis si luminos, era concentrata din cale afara si se excludea orice manevra de distragere a atentiei.
Cu mult zgomot dupa ea, copila se aseza pe canapea, incercand sa prinda sirul povestii. Stateau amandoua, absorbite de cutia neagra, culorile si sunetele din ea, asteptand ora doua. O zi de vara, calda, lunga, linistita, veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu