Ganduri

Incep sa insir cuvinte cautand ganduri. Pentru ca simt nevoia, si atat. Nu stiu ce urmeaza, ideile ma ademenesc dar se risipesc. Inspiratia e blocata. Incep sa plimb careionul pe hartie; din toate formele ceva urmeaza sa prinda viata.
Ascult Cumicu si incet incep sa trezesc amintiri. O vreme care pare indepartata, niste locuri pe care le am si acum in minte, oameni care au fost in jurul meu multa vreme, lucruri, cuvinte, risete, sunete de sticle de bere, fum de tigara, muzica... si eu. Ridic ochii si vad in jurul meu camera. Linistea ma patrunde. Imi simt bataile inimii si zambesc pentru mine. Stiu foarte bine unde ma aflu si nu as vrea sa fiu in alta parte.
Mi-am pus increderea intr-un suflet si vreau sa descoperim impreuna un drum mai bun decat cele pe care am pasit pana acum. Nu am facut multe, nu pentru altii. Dar pentru mine sunt lucruri mari, si le asteptam de mult. Nu m-am schimbat, desi imi vad in ochi alte sclipiri. Cred in mine si nu ma mai simt stanjenita.
Ma gandesc la mine. Incerc sa gasesc o ordine in toate ideile care imi nazaresc si stiu: Totul e despre mine. Am facut aproape mereu ce am vrut, chiar daca unele lucruri le-am regretat apoi.
Am ales intre oameni si nu am facut alegerea cea mai buna de fiecare data. Acum am invatat cat de tare se pot asemana oamenii atat de diferiti. Pana la urma nu exista culoare, sex, marime, defecte, origine. Exista doar insul! Exista fapte si ochi. Aparenta si esenta. Stiu ca sunt oameni pe care probabil nu ii voi mai putea avea langa mine, dar intr-o zi vreau sa pot sa ii privesc in ochi si sa imi recunosc greseala.
Ma bucur de fiecare greseala facuta. Nu ar trebui sa regret nimic; prin tot ce am facut m-am format asa cum sunt acum. Si pot sa ma privesc in ochi dimineata si sa ma bucur de mine, de cine sunt. Multa vreme am crezut ca sunt slaba, poate pentru ca am dat mai multa importanta celorlalti. M-am lasat modelata orbeste si unele forme nu le mai pot repara. Insa vreau sa invat sa le folosesc cat mai bine cu putinta. Si pentru unele din ele am gasit calea.
Ce ma face sa cred? Ce ma face sa imi continui nebunia? Lumina din ochi, bataile inimii, fiecare cuvant si increderea pe care mi-a furat-o cu cativa ani in urma. Am scris atat de mult despre el si parca nu e de ajuns. Dar pana la urma mi-am dat seama ca ceea ce ma face pe mine sa fiu, e mult mai important. De fapt, pentru asta il iubesc!

Licurici

Imi zambeste. Se uita in ochii mei si zambesc si eu , chiar daca nimic altceva in afara de asta nu imi da motive. Imi spune ce vrea si ar putea sa ma convinga de orice chiar daca nu recunosc niciodata. Sunt incapatanata si il contrazic dar probabil ii place. Iar el...ma inebuneste. Ma face sa uit, sa vreau, sa iert, sa reusesc. Imi da forta si imi spune ca nimeni nu are dreptul sa ma judece. Crede in mine sau cel putin ma face pe mine sa am incredere. Ma place asa cum sunt. Imi place cand zambeste, cand e molcutz, cand e nervos si vrea sa sparga laptopu, cand face glume, cand e agitat sau cand nu zice nimic. Cand danseaza in lumea lui sau cand e concentrat. Imi place cand ma tine in brate, cand imi spune Mihaela, cum stramba din nas cand schimb piesa, imi place cand ruleaza migalos. Ii zambesc. Se uita in ochii mei si zambeste si el, poate pentru ca stie. Am ales, si stiu cu siguranta ca va fi bine. Cause I got him!