Prima persoana cu care am avut ocazia sa imi exersez spaniola a fost soferul de tir care ne-a luat din Perpignan si ne-a dus pana in Figueres. Mare incurcatura:)) Dupa toate lunile alea in care incercand sa vorbesc farnceza stalceam cuvintele in spaniola, in momentul in care a trebuit in sfarsit sa o vorbesc, mi s-a blocat mintea.
Eram foarte incantati ca a doua zi dupa ce plecasem eram deja trecuti de granita. Diferenta dintre cele doua tari am sesizat-o de cum am ajuns in primul orasel. Ce-i drept, nu te poti astepta la mare lucru. Totul se rezuma la o parcare de camioane si cateva blocuri parca uitate acolo de lume. Dar parca toate sunt altfel.
Surpriza neplacuta! Cartela de SFR nu avea semnal. Asa ca aici intervenea o problema. Trebuia sa il gasim cumva pe Max, prietenul nostru francez la care speram sa stam cateva zile pana ne lamuream daca am putea gasi ceva de munca sau nu. Si am ramas la stadiul de cautare. De Max nu am reusit sa dam nici cum. Oricum, fara sa stim pe atunci lucrul asta, ne-am hotarat sa merge in Roses. Acolo speram sa gasim pe plaja FishSpa-urile pe care le avea. Pe drum, un indicator catre Sant Pere Pescador, i-a produs lui Andrei o scanteie, asa ca ne-am hotarat sa mergem. Acolo trebuia sa il gasim! Am cautat autobuz si in statie a aparut elementul perturbator.
"Tienes un papel?"
"Claro que si!" si foita ii servea tipei din statie exact la ce ne asteptam noi. Fara sa fie nevoie de prea multe introduceri, am primit si noi o bucatica suficienta de iarba. In afara de molesala care ne-a dat-o, insa cu care ne puteam lupta fara probleme, o ceata deasa a pus stapanire pe simtul nostru de orientare. "E prea departe sa mergem in seara asta. Acum stim unde trebuie sa ajungem, stim si autobuzul, hai sa gasim un loc in care sa tragem pe dreapta si mergem maine" Ne-am pus de acord fara sa stam pe ganduri. Oricum era deja intuneric. Insa s-a dovedit a fi foarte greu de pus in practica.
Ne-am invartit in cerc, nu stim cate ore, in labirintul foarte ingenios construit in forma de palmieri. O nenorocire. GPRS needed! Nu cred ca ne-a fost greu sa intram acolo, dar de iesit cu siguranta parea imposibil la un moment dat. Nu ajungeam nicaieri. Casele erau foarte dragute, albe, cu arhitectura interesanta si curti cochete. Drumurile insa, se infundau ori intre case, ori intre canale, ori ne duceau in acelasi loc. Dezorientare totala. Picioarele ne dureau, ruxacii erau mult prea grei, si nu intelegeam nimic.
Acum cand imi aduc aminte, parca imi simt iar umerii apasati si picioarele tremurand, dar rad cu pofta! Cand in cele din urma am reusit sa iesim de acolo, am hotarat ca primul loc acoperit care ne iese in cale e perfect pentru somn. A mai durat putin, pentru ca desi ne luasem pe drum tot felu de repere, erau foarte amestecate. Treceam a mia oara pe langa Carrefour, vedeam aceeasi sigla cu un elefantel de la o spalatorie auto, sensurile giratorii erau prea multe. Mercadona, sau mai bine zis parcarea ei, ne-a sarit intr-un final in ajutor. Nimic mai mult. Ruxacii jos, sacii de dormit desfacuti, un pupic si somn instant.
Joi dimineata ne-am trezit cu susoteli, pe seama noastra bineinteles, si cu spatele in pioneze. Am strans rapid totul si am pornit. Trebuia sa ajungem odata la Max. Am luat autobuzul si am ajuns in Sant Pere Pescador, unde am intalnit niste oameni de treaba care ne-au ajutat sa cautam FishSpa-urile. Am aflat ca nu existase acolo niciodata asa ceva, dar ca ar putea fi in Empuriabrava, asa ca ne-au dus pana acolo. Acelasi lucru insa. Nimic. Am reusit sa il mai sunam pe Max de la un hotel dar nu raspundea la telefon, am incercat si la biroul de turism, si la sectia de politie tot fara rezultat. Asa ca am hotarat ca e timpul sa ne intoarcem in Franta. In caz de orice, macar semnal sa fi avut. Am gasit un autobuz ieftin pana in Figueres, si in statie din nou de fumat. De data asta fara peripetii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu